De ce contează centrele comunitare integrate

Asigurare privată pentru tratamentul cancerului în străinătate

Salut!

Sper că reușiți să tolerați aceste zile de foc – atât post-electoral, cât și climatologic. Din păcate, cred că va trebui să ne obișnuim cu ambele.

Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care v-ați reînnoit abonamentele cu plată, e o susținere care contează enorm. Și alții veți primi mesaje despre expirarea abonamentului (a trecut un an) – aș aprecia dacă le-ați putea continua, dar înțeleg dacă nu. Și, dacă motivul pentru care nu le prelungiți nu e financiar, m-aș bucura să-mi spuneți de ce și ce aș putea face mai bine.

În ediția asta ne uităm la două subiecte care mă interesează de mult timp: cum pot contribui centrele comunitare integrate (CCI) la starea de bine a unei comunități și o asigurare medicală pentru tratament în străinătate, pentru boli grave.

Încep cu ultimul subiect, știu că mulți sunteți curioși, iar apoi „vorbim” pe îndelete despre CCI-uri.

Asigurare privată pentru tratamentul cancerului în străinătate

Material prezentat de NN Asigurări de Viață.

Puține vești sunt mai cumplite decât aceea că ai o boală gravă, cum ar fi cancerul.

Cu toate astea, numărul românilor care primesc acest diagnostic e în creștere – și, chiar mai îngrijorător, vârsta la care apare această maladie scade vertiginos.

Am trei prietene care în ultimul an au primit un diagnostic de cancer la sân. Recent, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că, la nivel global, unu din cinci oameni va face cancer pe parcursul vieții.

Deși opțiunile de tratament s-au înmulțit și multe sunt disponibile și în România, să ajungi la ele e un labirint pe care tot tu, pacientul, trebuie să îl străbați.

Povara bolii ajunge să fie dublată de povara de a-ți fi propriul manager de caz: de la a obține o a doua opinie, la a găsi un oncolog și cel mai bun spital unde să te tratezi, la a acoperi toate costurile pe care le presupune un astfel de tratament (investigații neacoperite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate – CNAS, tratament, medicație, transport la vizitele medicale, investigațiile și medicația post-tratament).

Din fericire, și la noi au început să apară asigurări private de sănătate care acoperă costurile unui tratament în străinătate pentru boli grave.

Una dintre ele este Premium Care Abroad de la NN, pe care o poți încheia dacă ai până în 64 de ani și rezidența permanentă în România (indiferent de cetățenie), și pe care te poți baza să te protejeze până la 85 de ani.

Asigurarea acoperă patru tipuri (module) de boli grave:

• cancerul (orice tumoră malignă, inclusiv leucemia, sarcomul și limfomul, orice cancer in-situ și orice modificare celulară pre-canceroasă care este clasificată citologic și histologic cu risc mare sau sever de displazie);

• unele tratamente de chirurgie cardiovasculară, mai exact by-pass-ul coronarian și înlocuirea sau repararea valvei cardiace;

• unele proceduri de neurochirurgie (de exemplu: extirparea unei tumori pe creier sau a unui chist cerebral, tratarea chirurgicală a unei hemoragii cerebrale) și tratamentul tumorilor benigne localizate pe măduva spinării;

• transplantul de rinichi, segment de ficat, lob pulmonar sau secțiune de pancreas de la un donator viu, precum și transplantul de măduvă osoasă sau de celule stem provenind de la propria persoană sau de la un donator viu (e exclus însă transplantul de celule stem care utilizează sânge din cordonul ombilical).

Condiții. Când închei o astfel de poliță, e obligatoriu ca boala respectivă să nu existe, să nu fie în curs de diagnosticare și să nu fie rezultatul unei situații medicale pre-existente. Nu e nevoie să depui un dosar medical despre starea actuală de sănătate, trebuie doar să completezi un chestionar cu șapte întrebări, pe proprie răspundere.

Foarte important: poți încheia această asigurare și dacă ai avut cancer și au trecut 7 ani de la încheierea protocolului oncologic. Iar dacă ai avut sub 18 ani când ai primit acest diagnostic, termenul este de 5 ani (se respectă, astfel, „dreptul de a fi uitat” al pacienților oncologici, care a fost reglementat de lege în 2022). 

Costul. Este fix, începe de la 176 de lei pe lună (pentru fiecare persoană asigurată) și se calculează doar în funcție de riscul dat de vârsta asiguratului.

Important: aceeași poliță poate acoperi până la 10 persoane, cu vârsta de la o zi până la 64 de ani, și nu e obligatoriu ca cel care încheie asigurarea să fie unul dintre asigurați. De exemplu, un părinte poate încheia contract de asigurare Premium Care Abroad doar pentru copii, fără să se asigure la rândul său.

Mai mult, cel care încheie contractul și persoanele asigurate nu trebuie neapărat să fie rude.

Ce acoperă. Dacă închei o astfel de poliță, ești asigurat pe tot parcursul bolii grave, încă din momentul suspiciunii: primești diagnosticul, obții o a doua opinie medicală, faci tratamentul în străinătate (oriunde, mai puțin în România, SUA, Japonia și Elveția), iar odată revenit în țară ești monitorizat și îți sunt acoperite cheltuielile post-tratament.

Boala respectivă și o alta din același modul sunt acoperite până la 36 de luni de la prima cheltuială pentru tratament în străinătate (numită „perioadă de despăgubire”). Fiecare modul de boli grave are propria perioadă de despăgubire, aplicabilă în paralel sau în momente de timp diferite.

Practic, când investigațiile tale uzuale indică o suspiciune de cancer, de exemplu, contactezi NN și în 24 de ore te caută un doctor dedicat de la Enayati Medical City, partenerul NN, care evaluează informațiile medicale și îți recomandă investigații suplimentare pe care le vei face în maximum trei zile lucrătoare, până ajungi la un diagnostic.

Așa poți ajunge la un diagnostic rapid, fără timpii de așteptare de care e adesea nevoie, și fără să cauți tu spitalele sau clinicile unde vrei să mergi și să faci programările pe cont propriu. 

Mai departe, dacă vrei o a doua opinie medicală, o poți accesa prin partenerul NN pentru tratamentul în străinătate.

Cu sau fără a doua opinie medicală, o dată ce diagnosticul se confirmă, ți se vor propune trei spitale pentru tratament străinătate, în funcție de: expertiza în tratamentul bolii respective, disponibilitatea imediată și standardele de calitate a vieții pacientului. Tu decizi la care dintre cele trei vrei să mergi.

Odată ce ai confirmările, poți primi sprijin pentru organizarea deplasării și a cazării cât mai aproape de spitalul ales, iar cheltuielile efective pentru tratament (de la investigații la radioterapie, chirurgie reconstructivă și medicamente) vor fi decontate direct spitalului.

NN, prin partenerul său pentru tratamentul în străinătate, se ocupă de programări, transferul documentelor și un traducător în spital, dacă e nevoie – niște griji care, altfel, știm că ajung în sarcina familiei. 

Pentru anumite tipuri de cancer și în anumite condiții, există și posibilitatea de a primi un tratament personalizat prin Medicină de Precizie sau de a intra într-un studiu clinic, ca o nouă șansă la viață acolo unde protocoalele clasice nu dau rezultate.

Vei primi și 15.000 de lei/diagnostic pentru cheltuieli suplimentare legate de tratamentul în străinătate, fără să fie nevoie să le justifici. Și, chiar dacă sunt acoperite cheltuielile medicale de tratament prin decontare directă cu spitalul, primești la externare și 100 de euro pentru fiecare zi de spitalizare (în limita a 60 de zile).

După tratament, la revenirea în România, îți vor fi decontați și banii plătiți pentru medicamentele și investigațiile de supraveghere recomandate de medicul din străinătate (dacă ele nu sunt acoperite de CNAS).

Mai multe detalii despre Asigurarea Premium Care Abroad găsești aici.

---

Varianta TL;DR pentru centrele comunitare integrate (CCI):

• Sunt niște spații care ar trebui să aducă servicii medicale, sociale și, uneori, și educaționale, la oamenii care au nevoie. Acolo unde există cel mult un medic de familie și unde costă 100-200 de lei un drum la oraș cu „ia-mă nene” numai ca să te duci la un consult la policlinică sau să depui un dosar la Direcția de Protecție a Copilului, aceste centre sunt vitale.

• Tot ele pot ar putea să aducă gratuit în sat (de obicei sunt în rural) un kinetoterapeut, un logoped, un psiholog, adică servicii de specialitate considerate un lux de categoriile vulnerabile.

• Personajul cheie în aceste centre este asistentul medical comunitar (AMC), adică un asistent angajat de primărie, care face o indispensabilă muncă de teren, uneori pe jos: monitorizează nou-născuții și femeile care au născut, verifică starea bolnavilor cronici și a bătrânilor care nu se pot deplasa, le administrează tratamentul, îi îndrumă către medici specialiști sau comisiile de handicap, face prevenție și mobilizare pentru vaccinare. (Găsești responsabilitățile unui AMC aici, la art. 7.)

• Azi, doar jumătate din teritoriul României e acoperit cu asistenți medicali comunitari. Situația va deveni critică în câțiva ani, când se vor pensiona 30-40% din medicii de familie actuali și sute de mii de oameni vor rămâne fără niciun fel de asistență medicală.  

• Centrele comunitare integrate sunt structuri ale primăriei, fără personalitate juridică. Concret, trebuie ca primăria să vrea un astfel de centru și să-și asume mare parte din costuri, mai ales după faza inițială.
  Acolo unde aceste centre există, și-au dovedit eficacitatea cu vârf și îndesat (la fel ca asistentul medical comunitar: unde nu există, înseamnă că primăria nu a înțeles rolul lui. Unde există, de multe ori primăria și-l dorește pe al doilea).

• În ultimii doi ani, UNICEF a testat câteva modele de CCI-uri, care au relevat lecții importante, printre care aceea că un CCI e un organism viu, care se construiește pe plan local, că multe dintre soluții trebuie să vină de jos în sus și că primăriile trebuie să colaboreze și să împartă costuri și resurse.

• Acum, prin PNRR se construiesc și se dotează 200 de CCI-uri. N-a fost bătaie pe locurile astea, deși sprijin în procesul de aplicare a existat. Greul însă va începe abia apoi: să angajezi oameni calificați și să te asociezi cu localități învecinate ca să împarți costurile și să acoperi cât mai multe dintre nevoi.
  Adică un test de colaborare, viziune și leadership pe care cei pe care tocmai i-am ales primari vor trebui să îl treacă. Un examen de maturitate și una dintre ultimele șanse de a gândi ceva atât de extins, „pe banii altora”, cred eu.

• Dacă stai într-un oraș mare, ai putea crede că subiectul ăsta nu e pentru tine. Dar întreabă-te ce resurse au acum la dispoziție părinții tăi mai în vârstă, care stau la țară, și, mai ales, dacă nevoile lor medicale de bază vor fi acoperite peste 10 ani: va avea cine să le ia rețeta și să le cumpere medicamentele sau va trebui să te duci tu? Dacă trebuie să facă recuperare după un AVC, va fi vreun kinetoterapeut aproape sau va trebui să-i duci tu la oraș, săptămânal?

O sesiune de kinetoterapie la centrul comunitar din Brașov. Foto: Adrian Holerga / UNICEF

Sunt încă sub imperiul entuziasmului de a fi mers pe teren după prea mult timp. Mă bucur că am făcut-o, pentru că realitatea de la fața locului are nuanțe pe care nu le vezi de la București, oricât te-ai documenta.

Am fost la două dintre cele cinci centre comunitare integrate care au funcționat în ultimii doi ani cu finanțare și sprijin necondiționat de la UNICEF. A fost un proiect pilot, în care lecțiile învățate au fost împărtășite Ministerului Sănătății, cel care construiește acum aceste 200 de centre. Unele au fost preluate, altele nu.

Unul dintre cele cinci, de la Colonești, județul Bacău, este primul avizat de Ministerul Sănătății, așa cum vor trebui să fie toate cele 200, și a fost dat mereu ca exemplu. Doar că, la început de iunie, când am fost eu, finanțarea UNICEF era pe terminate și încă nu se știa dacă centrul va mai funcționa după 1 august.

UNICEF: de la construcția unei echipe locale, la conceptul de centru comunitar integrat în cinci ani

UNICEF s-a concentrat pe județul Bacău din 2016, iar intervențiile s-au dezvoltat organic, cu scopul ultim de a influența politicile publice.

Concret, organizația a sprijinit jumătate dintre primăriile din județ ca să angajeze un asistent medical comunitar și unul social, care să lucreze împreună cu consilierul școlar existent și să ofere un pachet minim de servicii copiilor vulnerabili (informare, consiliere, referire către alți specialiști, monitorizare).

UNICEF a instruit constant aceste echipe și a construit fișe de post și moduri de partajare a responsabilităților pornind de la nevoile comunității.

Asistentul comunitar și cel social mergeau din casă în casă ca să identifice persoanele vulnerabile, folosind Aurora, un instrument digital construit tot de UNICEF – un chestionar complex, care, în funcție de răspunsuri, sugera automat și anumite servicii

„Am avut 45 de comunități [în Bacău] și 45 de modele mai mult sau mai puțin diferite”, spune Cristina Badea, managerul România pentru fiecare copil, proiectul care a creat ulterior cele cinci CCI-uri.

„Ideea de bază era ca tu să nu mai plimbi copilul și familia lui la mai multe uși, ci să ai profesionistul care se duce din poartă în poartă și identifică la fața locului nevoile.” (Ulterior, pachetul minim de servicii a fost și introdus în legea asistenței sociale.)

Pilotarea pachetului minim de servicii s-a terminat în 2021, când a venit momentul pasului următor: nu doar să spui copiilor și femeilor vulnerabile de ce ar avea nevoie, ci să și aduci aceste servicii specializate la ei, într-o formă care să deservească mai multe comunități deodată.

Cu un grant norvegian, UNICEF a lansat un apel de finanțare pentru crearea de cinci CCI-uri, cu condiția ca primăriile să ofere clădirea și să se angajeze că vor susține o parte din costuri cel puțin cinci ani după terminarea proiectului, dar fără a stabili exact ce.

Centrele au fost: Colonești, Corbasca, Moinești și Bacău – în județul Bacău – și unul în municipiul Brașov, iar beneficiarii – copiii, părinții lor și mame vulnerabile, conform politicii UNICEF.

Centrul comunitar integrat din Colonești, jud. Bacău

În cei doi ani de proiect (care s-au încheiat la 31 ianuarie 2024), UNICEF a dat bani pentru ca primăria să angajeze câte un educator și un coordonator al centrului, pentru unele dotări, resurse educaționale, transport al beneficiarilor, excursii și acele servicii specializate care nu sunt (sau sunt în prea mică măsură) acoperite de Casa de Asigurări de Sănătate: kinetoterapie, logopedie, consiliere psihologică, pentru care primăria făcea licitație publică.

Asistent medical comunitar și asistent social existau deja, angajați de primărie.

Decembrie 2021. Colonești

Coloneștiul e o comună la 40 km de Bacău, care șerpuiește de-a lungul șoselei naționale. E curată și îngrjită, dar deloc bogată – nu vezi vile, mai degrabă case țărănești frumoase, în care nu prea mai locuiește nimeni.

Ca să vă dați seama de posibilitățile comunei, din taxe și impozite se strâng doar 40.000 de euro într-un an, din care primăria plătește, printre altele, naveta profesorilor, subvenționează gunoiul și acordă niște servicii de îngrijire la domiciliu.

Centrul comunitar integrat e o construcție simplă, sobră, cu un singur etaj, care în ultimii doi ani a deservit cinci localități, care au un total de 14.000 de oameni. A pornit de la dorința primarului Valentin Mîrzac (în funcție din 2004) de a construi cabinetul și o locuință pentru un medic de familie, ca să fie mai atractiv să se mute acolo.

În 2019 a câștigat o finanțare de la Guvern prin Programul Național de Dezvoltare Locală, care n-a permis însă o locuință, așa că a trebuit să dea clădirii o nouă destinație: centru medical, cum văzuse el în străinătate.

Cabinetul medicului de familie s-a mutat totuși la parter, iar la etaj au fost amenajate șase cabinete medicale, cu toate circuitele necesare și aparatură: ecograf, scaun ginecologic etc.

Cum UNICEF era deja prezent în comună și comuna avea un asemenea spațiu, Coloneștiul a intrat repede pe lista celor cinci CCI-uri și doi ani a funcționat la parametri maximi – în timp, cererea chiar a crescut: de la 80 de ședințe pe lună, psihologul a ajuns să facă 100, iar kinetoterapeutul vreo 70.

Cu bani de la UNICEF a oferit tot ce ofereau și celelalte centre din județ și aducea oamenii din comunele vecine de mai multe ori pe săptămână, pentru că nu există transport public.

În plus, fără legătură cu UNICEF, a convins o clinică în contract cu Casa de Asigurări să aducă periodic medici (pediatru, ortoped pediatru, ginecolog, internist, cardiolog) și să recolteze analize.

La centrul comunitar integrat din Colonești. Foto: Cybermedia / UNICEF

Asistenta medicală comunitară anunța când vine kinetoterapeutul sau ce medic vine în ce zile, iar oamenii se programau la ea și veneau cu bilet de trimitere (pentru că nu avea legătură cu UNICEF, la medic puteau veni și celelalte categorii, nu doar femeile și copiii).

Cât timp copiii așteptau să intre la terapie sau să termine mama vreo consultație, primeau câte un sendviș și făceau activități cu educatorul. Iar asistentul social putea în timpul ăsta să consilieze adulții despre diferite beneficii sociale.

Echipa comunitară a observat și o schimbare de atitudine: dacă la început oamenii erau reticenți să vină la psihiatru sau la ginecolog, cu timpul, n-au mai fost.

Cam asta ar putea – și ar trebui – în formula cea mai completă, să facă un centru comunitar integrat: să închidă un cerc.

Mai mult, pentru că îndeplinea cerințele legale ale unui centru comunitar integrat și avea și circuitele necesare (intrare separată la medicul de familie, de exemplu, că pe acolo intră oameni bolnavi), Coloneștiul a devenit în 2022 primul centru avizat de Ministerul Sănătății, pe care autoritățile îl dau exemplu peste tot. 

Iunie 2024. Centrul model – în pericol să se închidă

O bună parte din activități nu mai au loc, pentru că s-a terminat finanțarea UNICEF și a început perioada de cinci ani de sustenabilitate.

Nu mai sunt bani pentru ședințe gratuite de kinetoterapie și consiliere psihologică (cei doi mai vin, dar numai pentru cei care-și permit să plătească 100 - 150 de lei pe ședință), nu mai există microbuzul, nu mai sunt bani pentru excursii sau sandvișul zilnic. Medicii specialiști mai vin, dar mult mai rar.

UNICEF a fost de acord să mai plătească salariile educatorului și coordonatorului centrului până la 1 august, după care nu se știe ce se va întâmpla. Primăria așteaptă răspuns de la niște cereri de finanțare, dar și banii ăștia ar veni de abia în 2025. Până atunci nu crede că își poate asuma salariile celor doi.

Elementele de inovație și totodată de „disconfort” ale proiectului exact aici au fost: să nu stabilească UNICEF dinainte care vor fi elementele de sustenabilitate, ci să le identifice pe parcurs, în funcție nevoile și resursele locale.

„Nu exista un angajament legat de ce să fie sustenabil”, spune Cristina Badea, managerul de proiect UNICEF. O primărie, dacă e competentă și are resurse, putea să păstreze 100% din activitățile și serviciile din perioada celor doi ani de finanțare de la UNICEF.

„De-asta noi avem astăzi cinci modele de centru, nu unul standard, despre care să spunem: gata, ăsta e adevărul suprem”, subliniază ea.

De exemplu, centrele din orașele Bacău și Brașov nu au avut servicii medicale, pentru că acestea erau deja disponibile în oraș, ci s-au axat pe servicii sociale și pentru copiii cu dizabilități, evident, gratuite.

Nici centrul din Corbasca, Bacău, nu a adus medici specialiști, pentru că spațiul nu permitea crearea de cabinete medicale, dar a adus kinetoterapeut și s-a concentrat pe consiliere psihologică, educație și socializare.

Încă 200 de centre comunitare integrate

Conform legii din 2017, definiția unui centru comunitar integrat e un pic mai simplă decât în perspectiva UNICEF (care e interesat de toate cele trei paliere: medical, social și educațional).

Astfel, un CCI e un spațiu (cu accent pe „spațiu”) unde își desfășoară activitatea împreună, obligatoriu, asistentul medical comunitar și cel social. Dacă unul dintre aceștia lipsește, nu se poate înființa un CCI – vezi aici Manualul centrelor comunitare integrate, un document de 40 de pagini, care explică tot.

(Da, faptul că și centrele UNICEF, și cele „ale Ministerului” se numesc la fel, dar au definiții diferite nu prea ajută. Cert e că, dacă vorbim de cele 200 noi, vorbim strict de varianta lor „mai simplă”, așa cum e definită de lege.)

E importantă idee de spațiu pentru că, acum, AMC-ul și asistentul social sunt angajați ai primăriei, dar nu au un birou al lor, ceea ce face foarte complicat lucrul cu beneficiarii (imaginați-vă asistentul medical comunitar încercând să consilieze o mamă minoră într-un birou unde lucrează alte trei persoane).

Dacă primăria își permite, poate angaja sau aduce în CCI și alți specialiști, de la moașă, la psihologi, medici specialiști sau educatori, scopul fiind un stil de viață sănătos, incluziunea socială și reducerea sărăciei.

În încercarea de a acoperi cât mai mult din populația vulnerabilă cu minime servicii medicale și sociale, Ministerul Sănătății finanțează în acest moment construcția (sau amenajarea) a 200 de CCI-uri, prin PNRR – vezi lista aici.

Localitățile doritoare au trebuit să îndeplinească o serie de condiții minime, printre care: să aibă un grad de marginalizare, conform Atlasului zonelor marginalizate, să fie izolate sau la distanță mare de spitale, să se asocieze cu minimum două - maximum cinci localități, cu alte instituții care pot sprijini financiar centrul și să convingă medicul de familie să își mute/înființeze cabinetul în acest CCI.

Fiecare primește 150.000 de euro pentru construcția sau renovarea clădirii, 57.000 de euro pentru dotări și 3.000 de euro pentru mobilier, iar data limită de implementare e 1 mai 2025. Ca să funcționeze, toate vor trebui avizate de Ministerul Sănătății și reevaluate după cinci ani.

Spre deosebire de proiectul UNICEF, aici va putea veni oricine, nu doar categoriile vulnerabile, indiferent dacă e asigurat sau nu.

„Normal ar fi ca fiecare localitate să aibă un centru comunitar integrat”, spune Lidia Onofrei, șefa Biroului Unitate de Incluziune Socială din Ministerul Sănătății, și cea care a pus pe picioare tot ce înseamnă asistență medicală comunitară în România. „Dar aș fi fericită să fie măcar un centru comunitar la două-trei localități și primăriile să colaboreze între ele. Și atunci, încet, încet, se vor vedea și rezultate.”

Onofrei a contribuit la scrierea legislației relevante și, acum, a ghidului de finanțare, de ani buni colaborează cu UNICEF, iar acum ține inclusiv un grup de WhatsApp cu cele 200 de CCI-uri aflate în diferite stadii de implementare – în total, vreo 800 de oameni. E un cost masiv de energie, dar știe că numai așa problemele se vor rezolva la timp și informația va circula între ei.

Și nu se ferește s-o spună cu toate cuvintele: un centru comunitar integrat, dotat ca lumea, e un capital electoral extraordinar pentru primari: „Pentru primarii care vor înțelege. Și nu doar pentru ei, ci și pentru cei de sus, din aparatul central”.

Onofrei nu e îngrijorată că CCI-urile noi nu vor fi la fel de complexe precum ale UNICEF, ci se bazează că vor oferi primul layer de asistență, cu costuri minime pentru primărie (practic, utilități, căci asistenții sunt deja angajați, iar spațiul vine prin PNRR), deci ar trebui să aibă șanse mari de reușită.

Mai mult, nu peste tot e nevoie de toate serviciile – de exemplu, sunt localități unde nu mai sunt copii, deci nu poți să impui activități educaționale.

Cât despre transportul beneficiarilor, care s-a dovedit o încercare pentru centrele din proiectul UNICEF, Onofrei spune: „Îmi place uneori să mai văd o soluție și local, nu le poate face Ministerul pe toate”. Și i-ar plăcea să se mai implice și alte autorități – de exemplu, logopedul să fie plătit de Ministerul Educației ca să vină în sat, să nu stea doar la cabinetul lui din oraș.

În timpul ăsta, ea caută soluții de finanțare pentru servicii medicale extra – cum ar putea fi stimulat un medic geriatru să vină două ore pe săptămână sau un stomatolog – să rămână permanent?

Și Cecilia Lucaci, șefa Compartimentului Evaluarea, Promovarea Sănătății din DSP Bacău, spune că supra-reglementarea ar fi un risc: „Oricât am încerca noi să reglementăm și să spunem: facem aici un CCI și mai facem un CCI peste deal, la nu știu câte zeci de kilometri de kilometri, poate să nu funcționeze nici așa”.

Lucaci coordonează asistența medicală comunitară în Bacău, a lucrat cu UNICEF și primăriile pe cele cinci CCI-uri și s-a lovit de toate dilemele care au apărut pe parcurs.

„Un CCI este exact ca un organism viu, care, dacă are putere să trăiască, trăiește. Dacă nu, oricâtă legislație ar fi și oricâtă reglementare ar fi, nu există o garanție că va supravieți sau că se va dezvolta”, spune ea.  

Lecții învățate

 „Ce am testat noi a fost un proces, o idee”, spune managerul de proiect UNICEF Cristina Badea, și asta într-un timp foarte scurt. În cele cinci centre, 7.800 de persoane au beneficiat, într-un fel sau altul, de aceste servicii, dar e greu de spus – și nu atât de important – dacă sunt multe sau puține.

„Pentru mine, impact este că am niște oameni care, la nivel local, s-au dezvoltat profesional, au văzut că pot să lucreze împreună și au căpătat mai multă încredere în potențialul lor de a face lucruri împreună”, spune ea.

Și nu e vorba doar de echipele comunitare, ci de toate instituțiile (de la primării la DSP, Protecția Copilului și Consiliul Județean) care au trebuit să colaboreze și să găsească soluții la probleme pe care le întâlneau pentru prima dată. „Demersul ăsta are foarte multă valoare din perspectiva cunoașterii pe care o generează”, subliniază Badea.

„UNICEF a făcut un mod de a ne organiza și de a ne crea posibilități”, spune și primarul Valentin Mîrzac, mândru de ce au învățat și pilotat ei, dar sceptic în legătură cu succesul viitoarelor 200 de centre. De altfel, el a fost foarte transparent și a povestit experiența Coloneștiului și la Minister, și cu primarii care „își fac” CCI-uri.  

E bine că prin PNRR se finanțează clădirea și niște dotări, spune el, dar administrația locală ar trebui să fie conștientă de toate costurile: „Ți-ai pus niște bani deoparte pentru servicii, pentru curent, pentru lemne?”, spune el. „Cu ce vei încălzi?”

Una dintre mizele proiectului UNICEF – ca primăria să preia cheltuielile sau ca mai multe primării să-și împartă unele dintre aceste cheltuieli – trebuie acum să treacă testul.

Microbuzul costa, în medie, 10.000 de lei pe lună – prea mult pentru Colonești singur, dar nu imposibil dacă primăriile vecine s-ar fi alăturat. Dar dacă ai banii ăia, spune Valentin Mîrzac, preferi să aduci câteva mașini de piatră pentru un drum. Mai ales în an electoral.

„Eu trag speranță că vom mai găsi o soluție”, mi-a spus el la început de iunie. „Dar 99% cred că la 1 august va trebui să-l închid.”

La Corbasca, pe de altă parte, primăria plătește din fonduri proprii un microbuz ca să aducă oamenii la centru, și-a asumat salariile educatorului, psihologului și al coordonatorului centrului și onorariul kinetoterapeutului (plătite până acum de UNICEF).

Iar la centrul din Bacău mai sunt doar asistentul social și medical comunitar, care erau dinainte, și nu mai există bani pentru educator.

Cele cinci primării-pilot nu pot fi „trase la răspundere” sau penalizate în vreun fel de UNICEF dacă nu reușesc să continue, tocmai pentru că miza a fost aceea de a construi cunoaștere, de a învăța ce e fezabil și ce nu, iar ăsta e un proces care creează disconfort și incertitudine și necesită flexibilitate și creativitate – contexte cu care leadership-ul local (sau județean) de abia începe să lucreze.

Dar tocmai pentru că noile CCI-uri sunt „mai simple”, ar putea avea succes.

Și ar putea crea premisele unor noi modele de lucru, spune directoarea DSP Cecilia Lucaci. De exemplu, medicii rezidenți ar putea face stagii în aceste CCI-uri sau s-ar putea crea consorții între spitale și CCI-uri, astfel ca medicii din policlinica spitalului să meargă să consulte în sat, săptămânal.

„Comunitățile au fost încurajate să gândească pentru ele”, spune Cristina Badea, de la UNICEF. „Și nu știu dacă lucrurile astea sunt foarte ușor de explica în exterior. Dar eu cred că am demonstrat că se poate. Cred că e un început bun, nu cred că e sfârșitul. Cred că e un început.”

Le mulțumesc mult echipelor comunitare din Colonești și Corbasca pentru că mi-au împărtășit experiența ultimilor doi ani: Sorina Cercel, Ana Negruț, Mihai Ghintuială, Adina Holtea, Andreea Frunzete, Marina Balcan, Maria Liliac, Lăcrămioara Vrânceanu.

Ne revedem în iulie!

Sorana