Când ți-ai lăsat mintea să zboare ultima dată?

Lumea toată grăbește ritmul. Tu ia-o-ncet.

Salut!

Newsletterul de luna aceasta e un pic diferit, dar sper, totuși, util. Pentru că în primele 10 zile am fost implicată în festivalul de film documentar One World Romania, apoi a fost Paștele și apoi am plecat opt zile într-o vacanță pe care o aștept de mult, nu am reușit să documentez un subiect dintre cele cu care v-am obișnuit.

Aș vrea să împărtășesc însă niște key takeaways din cartea Stolen Focus (Hoții de atenție, la editura Trei, în română), scrisă de Johann Hari, căruia i-am luat un interviu recent pentru Starea Nației (revin cu un link când apare).

Mi se par importante pentru că sunt despre modul cum noi folosim tehnologia digitală, modul în care rețelele sociale ne folosesc pe noi, respectiv cum putem avea mai mult control asupra comportamentului nostru online.

Hari e fost jurnalist, a studiat științe sociale și e autorul a trei best-sellere The New York Times. A scris despre adicția de substanțe, depresie și, acum, despre cum ne-am putea recăpăta atenția și puterea de concentrare.

lizandmollie

A post shared by Liz and Mollie (@lizandmollie)

Mult din ceea ce spune am/ați mai citit, dar el o face nu doar din perspectiva „fii blând cu tine însuți” și „Facebook e malefic”, ci și dintr-o perspectivă socio-politică, care cere o schimbare majoră de paradigmă: să renunțăm la iluzia capitalistă că putem avea creștere infinită, să redefinim prosperitatea și să alegem o economie staționară, „steady-state” (conceptualizată de economistul Herman Daly în anii ’70 și explicată de antropologul Jason Hickel, aici).

Hari a documentat cartea asta nu doar intervievând și citind, ci și printr-un experiment personal: s-a dus să locuiască trei luni într-un orășel foarte mic, unde nu știa pe nimeni, fără televizor, smart phone și fără internet. Tocmai ca să vadă cât (și dacă) îi lipsesc și ce efect poate avea asupra corpului și minții o viață offline, nu foarte îndepărtată de cea a părinților noștri.

A plecat de la premisa în care mă regăsesc și eu: “I tried to live, but got distracted”.

În cifre, realitatea noastră, măsurată științific, arată așa:

• Lumea toată a mărit viteza: dormim cu 20% mai puțin decât acum 100 de ani, vorbim mai repede și chiar mergem mai repede (cu 10% mai repede, în ultimii 20 de ani).

• În medie, un tânăr trece de la un task la altul (de la un mesaj pe WhatsApp la unul pe Insta, de exemplu), la fiecare 65 de secunde.

• Un adult care face muncă de birou reușește să stea pe un task trei minute, iar majoritatea nu apucă să lucreze o oră fără să fie întrerupți.

• Dacă lucrezi la ceva și ești întrerupt, ai nevoie de 23 de minute ca să revii în aceeași stare de focus. (Așa că, dacă stai pe telefon patru ore pe zi, timpul pe care îl pierzi e, de fapt, mult mai mare.)

• Culmea: dacă te-ai obișnuit să fii tot timpul întrerupt, vei ajunge să te întrerupi singur. De exemplu, te oprești să formulezi în cap o postare, apoi te gândești la cum ar reacționa oamenii, apoi la ce ai răspunde tu. De câte ori pe zi faceți asta?

• Cantitatea de informație la care suntem expuși a crescut exponențial: în 1986, toată informația care venea spre noi din TV, radio și citit în fiecare zi echivala cu conținutul a 40 de ziare. În 2007 – cu 174 de ziare. “It’s like drinking from a fire hose”, spune Hari. Pur și simplu, e mult prea mult.

• În tot acest timp, creierul nu se poate concentra la mai mult de două gânduri/lucruri odată (asta în caz că mai credeai în mitul multitaskingului). 

La toate astea se adaugă, desigur, și algoritmul. Acela care exploatează tendința noastră naturală de a da mai multă atenție și timp imaginilor negative decât celor pozitive (gândește-te că treci pe lângă un accident pe șosea vs. un câmp cu maci).

Algoritmul ăsta favorizează clipuri pe YouTube care au în titlu cuvinte ca: “hates”, “obliterates”, “slams”, “destroys” (e valabil și pentru variantele lor în alte limbi).

“If it’s more enraging, it’s engaging”, zice Hari, și atrage atenția că avem de suferit nu doar „pe persoană fizică”, ci și ca societate. Dacă suficient de mulți oameni sunt suficient de furioși și agitați, cultura se schimbă. Ura devine un obicei.

În plus, instituțiile democratice și problemele complexe au nevoie de atenție ca să funcționeze, respectiv să fie rezolvate. Or dacă noi ne pierdem atenția, vom fi mai atrași de soluții simpliste, care sunt, de cele mai multe ori, și autoritare.

Niște tehnici cu care am putea compensa această hiper-fragmentare a atenției sunt pre-angajamentul față de tine însuți (“pre-commitment” îl numește el, când nu cedezi tentațiilor din prezent și te raportezi la acea persoană din viitor care vrei să fii), starea de flow și, surpriză, să-ți lași mintea să zboare.

Ca să intri în flow, ai nevoie de un (singur) scop clar – monotasking –, care să fie relevant pentru tine și să te împingă la limita abilităților tale (adică să te provoace, dar să nu te descurajeze).

Cât despre a-ți lăsa mintea să zboare: e necesar pentru că atunci apar conexiuni noi și soluții (creativitatea, spune Hari, nu înseamnă că creierul tău a produs ceva nou, magic, ci este asocierea dintre lucruri care erau deja în capul tău). În plus, în felul ăsta, mintea „călătorește în timp” – analizează lucruri din trecut și imaginează viitorul.

Știu, e așa de logic când vezi asta scris negru pe alb, și totuși ne ferim atât de mult de „timpi morți”, pentru că, vezi, Doamne!, nu suntem productivi.

Soluții?

Un „detox digital” nu e suficient, spune Hari, e ca și cum ai purta mască două zile pe săptămână ca să te ferești de poluare, în loc să rezolvi poluarea.

Da, aplicațiile care ne taie internetul sau accesul la rețele sociale ajută, dar să nu uităm că unii dintre cei mai inteligenți oameni de pe pământ muncesc în momentul ăsta ca să dezvolte aplicații și mai engaging, care să ne țină și mai mult cu ochii la ecrane. Și atunci nu vorbim de o dezbatere pro- sau contra-tehnologie, ci ce tehnologie, cu ce scopuri și în interesul cui?

Da, ne trebuie niște skilluri cu care să facem față tentației, și astea trei mi se par plauzibile (încerc să le aplic și eu):

• Analizează-ți triggerele interne. De ce vrei să iei telefonul în mână într-un anumit moment? Una dintre ipoteze e că vrei să scapi de (sau să amorțești) o emoție inconfortabilă. Așteaptă 10 minute, zice Hari, și vezi dacă nevoia aia mai e acolo.

• Când lucrezi și vrei să verifici ceva online, în loc să te întrerupi și să intri pe Google (cum fac eu), notează-ți pe un post-it și verifică la final.

• Instituie office hours pentru e-mail. Verifică-l la ore fixe, pentru x timp, nu la fiecare 15 minute (asta îmi amintește de acest articol al cărui titlu e prea bun ca să nu-l citez: Your Email Does Not Constitute My Emergency).

Dar soluția sistemică e în altă parte și are de-a face cu modelul de business (al companiilor de social media, în principal), cu reglementarea din partea autorităților și cu o schimbare culturală.

Cum ar fi dacă Facebook ți-ar trimite notificările calup, de două ori pe zi, și nu una câte una? Cum ar fi dacă ar renunța la infinite scroll? Cum ar fi dacă, atunci când îți creezi contul, te-ar întreba cât timp vrei să-i aloci pe zi, și ți-ar tăia accesul când ai atinge limita? Dar nu e în interesul companiei să facă ceva din toate astea.

Hari vorbește în carte și despre alți factori care ne afectează atenția, de la modul în care ne lăsăm copiii să se joace (liberi, cu alți copii, astfel încât să-și folosească imaginația și puterea de negociere, vs. a le organiza fiecare activitate și minut din zi), la poluare, la cum dormim și cum mâncăm.

Vă las cu o recomandare a lui Michael Pollan, pe care Hari îl citează: ar trebui să mâncăm numai lucruri pe care bunicii noștri le-ar identifica drept mâncare și ar trebui să ne facem cumpărăturile doar „pe lateralele” supermarketului: fructe, legume, carne și pește. Ce e în mijloc nu e mâncare. Și nu e așa?

Bonus de la mine: când trebuie să fac niște deep work, mă ajută să ascult niște muzică creată special pentru asta – e repetitivă, constantă ca ritm și volum, fără versuri care să mă distragă. De exemplu, acest newsletter a fost scris în vreo 2.5 ore, ascultând asta.

Dacă ai și tu vreo strategie ca să îți menții atenția și concentrarea, m-aș bucura să o împărtășești cu noi, printr-un reply la acest e-mail.

Să ne citim sănătoși luna viitoare!

---

Recomandare: dacă ești în Iași, nu rata Romanian Mental Health Film Festival, între 4 și 7 mai. Cu proiecții de film, sesiuni de dialog și petreceri; intrarea e liberă.