Patru lucruri pe care nu le știai despre vaccinul antigripal
Și cum îți poți schimba medicul de familie.
Salut,
Aceasta este o ediție mai scurtă și punctuală: vorbim despre vaccinul antigripal – de ce e util, cum îl obținem, cine îl poate primi compensat și, nu în ultimul rând, unde îl facem (aici există o noutate).
Și, cu ocazia asta, lămurim și cum e gratuitatea/compensarea vaccinurilor.
Iar la final – pe scurt, ce trebuie să faci dacă vrei să te transferi de la un medic de familie la altul.
Ce e gripa?
Nu e o răceală. E o infecție respiratorie serioasă, contagioasă, care anual omoară mii de oameni: cam 50 de milioane se îmbolnăvesc în UE anual și 15-17.000 dintre ei mor.
N-o să uit când, acum câțiva ani, am aflat despre o fetiță de 6-7 ani care fusese operată pe inimă (o intervenție complicată, fără de care viața îi era în pericol). Ieșise din spital și se recupera acasă, numai ca să moară la scurt timp de gripă. Despre asta vorbim.
Simptome:
febră care apare brusc;
tuse (de obicei uscată);
dureri de cap, musculare și articulare (ultimele două nu apar la o răceală „simplă”, de exemplu);
stare de rău severă, oboseală;
dureri în gât;
rinoree (ne curge nasul).
Diferențe între răceală și gripă: răceala „se concentrează” pe rinoree, nas înfundat, tuse și dureri în gât, pe când gripa afectează și plămânii și vine cu această stare de epuizare.
Iar dacă ai copii, s-ar putea să te intereseze această postare despre muci a medicului pediatru Mihai Craiu.
Cum se transmite?
Se transmite prin tuse și strănut, dar și prin contactul cu suprafețe pe care s-au depus picăturile infecțioase, de aceea e obligatoriu să strănutăm sau să tușim în șervețel sau în pliul cotului și să ne spălăm imediat pe mâini (sau să folosim un dezinfectant pe bază de alcool).
Nu, nu strănuta și nu tuși în palmă, crezând că așa îi protejezi pe ceilalți.
Și, dacă am învățat ceva de la COVID, haideți să aerisim camerele și să purtăm mască în spații aglomerate și în transportul în comun în perioadele de maximă contagiozitate – nu e nici rușine, și nici nu suntem ipohondri dacă facem asta.
Pentru un diagnostic cert de gripă e nevoie de un test de laborator, dar prea puțini oameni fac asta, așa că numărul cazurilor e net mai mare decât cel oficial.
Tratamentul trebuie început imediat, nu după ureche și nu cu antibiotic fără recomandare, iar recuperarea ar trebui să dureze cam o săptămână.
Vaccinul antigripal
E cel mai eficient pentru prevenirea gripei.
Trebuie făcut în septembrie - octombrie, înainte de a începe sezonul gripal, dar nu e târziu nici dacă el a început deja. Durează 10-14 zile ca să se formeze imunitatea.
Se actualizează în fiecare an, în funcție de tulpinile care circulă în acel sezon (anul acesta sunt 3, anul trecut erau 4).
E recomandat tuturor de peste 6 luni, inclusiv adulților sănătoși, și este esențial pentru gravide, copii până la 5 ani, adulții cu boli cronice sau imunitate scăzută din cauza unor afecțiuni sau tratamente, celor de peste 65 de ani (toți aceștia pot face complicații foarte grave sau li se poate acutiza boala de fond).
Pentru vârstnici, riscul de infarct miocardic crește de până la 10 ori, iar cel de AVC de până la opt ori în primele zile după infecția gripală, spune acest profesor universitar în boli infecțioase.La fel ca la COVID, vaccinarea nu înseamnă că 100% nu vom contracta gripa, ci că riscul de a o contracta și de face o formă gravă este mult mai mic. Pentru mai multe detalii despre complicații, urmărește-l pe medicul infecționist Adrian Marinescu la podcastul Carlei Tănasie, Digi24.
În România sunt patru tipuri de vaccin: două pentru populația generală, unul intra-nazal doar pentru copii de peste 2 ani și unul „high dose”, doar pentru cei de peste 60 de ani.
Cum îl obții și cât costă:
În primul rând, îți trebuie rețetă (chiar dacă ești dintre cei care îl plătesc).
Dacă te încadrezi în anumite categorii, îl poți cumpăra gratuit sau compensat (redus) 50%:
gratuit — pentru copii între 6 luni și 19 ani, gravide, cei de peste 65 de ani și cei între 19 și 65 dacă au anumite boli cronice (vezi în tabel);
compensat 50% — dacă ești asigurat, ai între 45 și 65 de ani și Nu ai boli cronice
Dacă nu ești asigurat (în sensul că nu plătești CASS):
și ești un adult sănătos, nu îl poți cumpăra cu preț redus;
și ești un adult cu una dintre afecțiunile din listă, cel mai probabil ești înscris într-un Program Național de Sănătate, ceea ce te face automat asigurat, deci te încadrezi la gratuitate.
Ca să-l cumperi cu preț redus sau gratuit îți trebuie rețetă compensată, pe care o iei de la orice medic în contract cu Casa de Asigurări, nu doar de la medicul de familie (conform acestui Ordin). Deci, dacă mergi la un consult cardiologic în ambulatoriu, de exemplu, îi poți cere medicului rețeta.
Rețeta e valabilă 30 de zile.
Preț. Dacă îl cumperi, cele două vaccinuri standard au prețul de 64, respectiv 68 de lei, cel pentru copii — 124 și cel high dose — 212 lei (dar pe ultimele două chiar nu ai de ce să le cumperi, sunt gratuite).
Important:
De anul trecut, mai multe vaccinuri se compensează, în diferite grade, inclusiv pentru adulți. Vezi aici care sunt acestea și aici detaliile despre compensare (îmi pare rău, așa tabele poate CNAS să facă).
În caz că dispare postarea, am salvat documentul și aici.
Unde faci vaccinul antigripal?
Din nou, nu doar la medicul de familie, ci și la epidemiolog, infecționist, pediatru sau la un medic din orice altă specialitate care are un atestat de vaccinologie (da, nu ai de unde să știi care sunt ultimii, așa că mergi la sigur cu unul dintre primii).
Mai nou, ar trebui să te poți vaccina, gratuit sau contra cost, și la unele farmacii care îndeplinesc anumite condiții (farmaciștii au absolvit un curs în vaccinare împotriva gripei, există un spațiu special destinat vaccinării). În multe țări din afară, asta se întâmplă de ani buni.
Lista acestor farmacii e pe site-ul Ministerului Sănătății – „Tabel farmacii vaccinare” de aici, DAR sfatul meu e să suni înainte, ca să verifici. Eu am sunat la mai multe care nu doar că nu vaccinau, dar nici nu știau că sunt pe această listă. E adevărat însă că știu și oameni care au făcut vaccinul în farmacie.
Recapitulare — cele patru lucruri pe care probabil nu le știai despre vaccin sunt:
Și adulții îl pot cumpăra la preț redus.
Obții rețeta compensată nu doar de la medicul de familie, ci de la orice medic în contract cu Casa de Asigurări.
Poți face vaccinul și în unele farmacii.
Există un vaccin mai puternic, doar pentru cei de peste 60 de ani.
Ce faci dacă vrei să îți schimbi medicul de familie?
Trebuie să faci o cerere către medicul pe care îl dorești, precizând numele celui de la care pleci, dar numai dacă au trecut 6 luni de la înscriere (practic, nu prea poți să-l schimbi mai repede de 6 luni, dar poate renunța el la tine dacă dai dovadă de lipsă de respect). Modelul de cerere e la finalul acestui document.
Ca excepție, când cabinetul se transferă de la un medic la altul, se transferă automat și lista de pacienți, dar ești liber să te muți la alt medic, dacă vrei.
Medicul primitor trebuie să îi transmită asta celui de la care ai plecat, în max. 15 zile lucrătoare.
Medicul de la care ai plecat e obligat să trimită în copie, prin poștă sau email, fișa ta medicală noului medic, tot în 15 zile.
Fișa ta medicală rămâne în original la medicul „inițial”.
Și nu, nu trebuie să te duci tu la Casa de Asigurări ca să anunți transferul, și nici să îți duci singur dosarul medical de la un medic la altul (am primit această întrebare de la mai mulți dintre voi).
Sursa: acest Ordin comun Minister - CNAS.
Asta a fost pentru azi.
Vă las cu o ultimate recomandare, din alt registru: pe 12 noiembrie are loc la București Oamenii Dreptății, un spectacol de live storytelling la care contribui și eu cu idei, editare și un pic de regie tehnică.
Urcă pe scenă jurnaliști, activiști, avocați, medici ca să spună povești adevărate și complicate despre cum putem face o societate mai curată și mai echitabilă. Contrabalansăm cu muzică live, teatru, film și dans. Se și râde, promit.